MAXIMILIAN C. FORTE ( antropolog şi politolog canadian conservator )

Lunile şi zilele,par a fi numărate până la ultimele ore, ale proiectului politic  al liberalismului, moștenit din secolul al XIX-lea,

Cât “catolicism mai mult decât al papei” și câte politici ineficiente au condus la prăbuşirea unui proiect din secolul al XIX-lea.

Ce priveliște! Acestea sunt zilele ce se pierd în orizonturi,numărate sunt ultimele ore, ale proiectului politic învins al liberalismului, moștenit din secolul al XIX-lea. Centrul – dacă a existat vreodată unul – nu s-a putut ține până la urmă. Ce semnificativ lucru este să urmăreşti una dintre ideologiile dominante, fundamentale ale sistemului internațional, care și-a strâns lucrurile cu atâta ticăloșie și certitudine de la sfârșitul Războiului Rece, pentru a cădea în sfârșit în fața prafului istoriei. Acesta a căzut cu aceeași forță ca și cum ar fi fost îndepărtat din spate de o gloată de alegători, deși apărătorii săi vor susține că s-au făcut simple „greșeli”, ca și cum ar fi alunecat accidental pe cea mai mare coajă de banană din istorie. Și ce scenă: cine s-ar fi așteptat la o astfel de lipsă de demnitate, o asemenea isterie patetică, asemenea ieşiri lipsite de fond, asemenea amenințări goale, provenite de la cei care se prefac, în mod elaborat, oameni de stat şi aristocraţi, care vorbeau ca și cum ar fi reînviat spiritul agorei greceşti. În timp ce căderea ar fi putut fi mai gravă,lucrurile s-au desfâşurat nu fără absența violenței, amenințărilor, boicoturilor și chiar apeluri de trădare menite să deligitimeze votul alegătorilor.

Democrația liberală a fost redusă la o scoică, mai mult un nume decât un fapt care merită numele. Timp de mulți ani, liberalismul a fost autoritarism liberal sau post-liberalism sau neoliberalism, cu un mare dispreț elitist față de democrație și o teamă de masele de pretutindeni. Promisiunile de incluziune, corectitudine și bunăstare au fost înlocuite cu trucuri retorice și tokenism care suna sensibil. Narcisism moral, doar o semnalizare a virtuților, o politică a unei  identității capitaliste erodate și construirea de cuverturi de diversitate a patchwork-urilor,toate au fost ordinea zilei. Protestele au fost încurajate în străinătate, împotriva națiunilor țintă, în numele promovării democrației – dar acasă, protestele au fost închise de o poliție tot mai militarizată. Națiunile din întreaga lume au avut prelegeri despre transparență și răspundere, dar acasă a fost tot despre supravegherea în masă, spionajul intern și o represiune asupra denunțătorilor.

Liderii liberali au susținut că sunt deținători ai păcii și ordinii, în timp ce înmulțeau numărul războaielor. Obama însuși este responsabil personal pentru uciderea a mii, mulți dintre ei civili – doar în 2016, SUA au aruncat 72 de bombe în fiecare zi, în medie, în războaiele din șapte țări. Obama a supravegheat accelerarea rapidă a transferului de avere și a sporit sărăcia internă, iar apoi a fost lăudat de savanți și scriitori liberali pseudo-stânga pentru că „s-a guvernat bine” și că a făcut acest lucru cu o conduită profesională exemplară. Stânga neomarxistă nord-americană și europeană, s-au contopit și s-a ajuns la un târg cu imperialismul liberal,şi se afundă cu cei care până la urmă i-au răsplătit cu atât de puțin. Încă o dată, imperialismul social de stânga are ca rezultat un eșec, deoarece pune bazele înlocuirii sale.Liberalismul nu a fost niciodată de dreapta. Conservatorismul şi naţionalismul însă da.

 În Metropolă nu e vorba doar de înfrângerea lui Hillary Clinton și de americanii care resping „moștenirea” lui Obama. Avem de-a face cu o serie de instituții, o clasă de experți și o rețea de alianțe politice și corporative, care se cutremură prin interstiţii. Ne aflăm în primele zile ale unei tranziții istorice, așa că nu este clar ce urmează, iar etichetele care au proliferat demonstrează confuzie și incertitudine – populism, etnicism, naționalism, etc.  Antropologia politică americană – care își exercită hegemonia la scară internațională – nu va fi scutită nici ea. Peste câțiva ani, antropologia profesională și instituțională va aborda linia zero, linia la care puterea și influența dispar atunci când suporturile imperiale pentru ideologia antropologică americană slăbesc sau cad.

Cu siguranță, liberalismul nu va dispărea complet, și nici instantaneu. Ideile nu mor cu adevărat, sunt doar arhivate. Liberalismul va rămâne disponibil în textele de pe rafturile de bibliotecă, va fi amintit și apărat de deținătorii săi în viață, iar anumite elemente din vocabularul său pot trăi. Unii vor încerca să reînvie proiectul politic liberal și, în unele privinţe, va părea chiar că are o revenire, dar astfel de eforturi vor fi izolate și de scurtă durată.

Ceea ce a salutat Francis Fukuyama drept „sfârșitul istoriei” a sfârșit să fie mai mult un cântec de lebădă pentru liberalism, deși nicăieri atât de frumos. Dacă istoriografia dominantă a proclamat:    „comunismul a eșuat”, liberalismul se pare că va urma. În ciuda tuturor eforturilor depuse pentru a denatura sensul „fascismului” și a-l atribui lui Trump, fascismul nu poate fi văzut ca o mișcare viabilă. Sfârșitul unei ideologii din care se prevede mai degrabă deschiderea către ceva nou – nu este de mirare că mulți dintre noi au remarcat că o mare parte din actuala dezbatere transcende la stânga și la dreapta, problema fundamentală fiind globalismul și naționalismul. Deocamdată, vreau doar să mă uit la momentul prezent și să încerc să organizez și să analizez principalele caracteristici ale acestui colaps.

Academia, antropologia și invenția publicului „anti-cunoaștere”

Mulți academicieni au scris plângeri lungi, din ce în ce mai amare și resentimentare împotriva publicului, adică sursa clientelei și a finanțării lor. O așa-numită „dispoziție anti-cunoaștere” este invenția convenabilă folosită pentru a explica de ce o mare parte a publicului (majoritate în cazul Brexit și referendumul italian) a refuzat să asculte avertismentele lor grave despre inevitabilele mizerii ale soluțiilor naționale într-o lume a globalizării „ireversibilă” și „inevitabilă”. Acesta este cazul clasic al experților, membri ai cvasi-clasei profesionale, care pretind un monopol special nu doar pe cunoaștere, ci și pe adevăr. Faptul că au încercat să monopolizeze cunoștințele prin crearea diferitelor bariere de acces la învățământul superior, cu multe dezincentive la aderarea ridicată pe parcurs, este deja un fapt. Dar iată că aceștia susțin nu doar că știu mai multe, ci că ştiu cel mai bine. Sistemul actual, status quo-ul pe care îl apărau, era într-un fel bun pentru majoritatea oamenilor – chiar dacă majoritatea oamenilor aveau acces la informații și experiență sau know-how academic, acestea produceau pe bandă ( majorete academice!!!) Mai rău decât a produce proști, distincţia clar marcată în fiecare zonă academică a constat în promovarea conceptului: anti-cunoașterea este un slogan elitist care este anti-public.

Atașamentul antropologilor americani față de Obama și Clinton, în ciuda inegalității sociale crescute și a războiului social crescut, a urmat aceleași linii. Unul s-a angajat în laude romantice pentru „coaliția diversităţii”, care implică frumusețe și o valoare mai mare atașată „amestecului rasial”, mai degrabă decât acei lucrători albi îngrozitori (și a prezis o victorie pentru Clinton). Un alt antropolog american, de la Universitatea din Chicago, a produs o expunere prelungă, exotică, extrăgând virtuțile unei societăți maronii, preferând popoarele importate față de băștinași și, în realitate, a declarat că majoritatea clasei muncitoare este inconsecventă,vrednică de dispreţ și de înlocuit. Faptul că articolul a apărut într-o publicație finanțată în mare parte de Institutul „Open Society” al lui George Soros, nu ar trebui să fie o surpriză.

Astăzi, clasa profesională, susținătorii unui liberalism muribund, poate fi auzită în mass-media plângând despre o intervenție imaginară rusă.: au tăcut la cele peste 80 de alegeri străine în care SUA au intervenit, ca să nu mai vorbim de zecile de lovituri subterane de stat susținute de SUA, ca să nu mai spunem că SUA are o reţea instituţională mondială (Fondul Național pentru Democrație, Institutul Național Democrat, Institutul Internațional Republican, CIA, Oficiul pentru Inițiative de Tranziție) dedicată intervenției străine, înarmată de decenii cu politici, legi și documente de strategie care orientează cursul și profunzimea politicii. intervenția în străinătate sau controlul statelor NATO. Cât de ironic, că hackerii se plâng atât de tare de faptul că au fost hacked – o dată. Totuși, acolo unde au fost cu adevărat hacked, este în domeniile pe care refuză să le recunoască: faptul că Putin este de zece ori om de stat în faţa lui Obama; că rușii excelează în diplomație; și că Rusia deţine lecții antropologice importante cu privire la relațiile internaționale … pe care, desigur, profesorii noștri liberali i-au demis – și au pierdut, bine și corect.

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa