După anul 1944 România a suferit jaf, pierderi de vieţi omeneşti şi umilinţe, violuri şi silnicii. Tancurile sovietice, precum un tăvălug, se îndreptau spre Berlin, unica ţintă obsesivă aflată în ţeasta soldatului roşu drogat cu vodcă şi ideologie leninistă.

România a fost violată în stil medieval de trupele aşa-zis eliberatoare, în fapt armate de ocupaţie, armate ce nu au milă faţă de învinşi ( vae victis ! )

Trecând mai bine de 60 de ani, s-au schimbat formele, fondul rămânând acelaşi. În anul 2004, 29 martie, România a aderat la NATO, lumea era în delir, extazul era pe jumătate justificat – românii aveau încă în inimi urmele cotropirii sovietice – ceea ce a urmat însă a fost departe de aşteptări.

Odată cu amplasarea bazelor strategice americane în cel puţin patru puncte din ţară dintre care amintim baza aeriană Turda, Mihail Kogălniceanu şi scutul antirachetă Deveselu, lucrurile au început să se complice pentru societatea românească deşi, aparent, nimic nu prevestea implicaţii socio-morale.

În mult lăudata lume globalistă, progresistă şi multiculturală, reflexele medievale de dominus al ocupantului străin nu numai că nu au dispărut ci s-au perpetuat încă şi mai sofisticat.

Comportamentul de stăpân al lumii, imun în faţa legilor nesemnificativelor popoare gazdă, a devenit predominant pentru ( eroul american ). În Japonia, Turcia, Irak, România, au comis acte reprobabile pentru care nu au păţit nimic din partea legilor din teritoriile de ocupaţie.

Recentul scandal din Caracal este cel mai discutat şi mai cald, caz care conduce la ramificaţiile unei puternice reţele de trafic cu minore ce funcţionează de cel puţin 7 ani cu complicitatea tuturor instituţiilor de forţă ale statului dar şi a localnicilor.

Acest zguduitor caz ne arată ce este mai evident decât lumina soarelui, ne arată că naţia românească a devenit o masă amorfă de bipede lipsită de conştiinţă civică ( să nu mai vorbim de una naţională ).

Un singur moment de ( tresărire de orgoliu ) s-a produs la 3 aprilie 2018 când cinci puşcaşi marini de la baza Deveselu au plecat fără să plătească consumaţia într-un night club din Craiova. Securitatea barului a urmărit grupul cu care a avut o altercaţie, americanii aflându-se în stare de ebrietate. Poliţia a sosit la faţa locului şi le-a aplicat o amendă pentru tulburarea ordinii publice de 874 de dolari. ( are uncle Sam de unde să plătească, ştim că statul ocupat trebuie să le asigure o bună parte din resurse!!!). Cam acesta ar fi, să spunem, un moment de normalitate, dar pe care, noi , românii ( slugarnici ) am ajuns să-l privim ca pe un act de orgoliu! De ce ? Cum s-a ajuns aici? În vreme ce vecinii noştrii, precum sârbii şi bulgarii şi ei greu încercaţi, nu ar fi acceptat să facă bani pe spatele unor minore, fetele prietenilor lor, fetele fraţilor lor, români care nu merită să fie numiţi oameni dar români, s-au îmbogâţit din sclavia modernă sexuală. Oameni fără conştiinţă, fără morală, fără Dumnezeu au dat mâna cu ocupantul şi i-au furnizat acestuia tinere fete ( vârstele preferate fiind 14-18, eleve de liceu ).

Dacă ar mai exista o minimă demintate naţională, aceste specimene ar trebui scuipate oriunde ar fi vazute, tratate cu dispreţul absolut, tratate cu greaţa supremă întrucât suboamenii nu merită să trăiască printre cetăţeni, ci printre animale, în cazul în care în legea lumii animalice le-ar putea permite.

 

 

 

 

 

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa