În urmă cu puţin timp, Ambasada SUA transmitea un mesaj ceremonios cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane.

“SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de fiinţe umane”.

”Îndemnăm ferm toate guvernele să combată traficul de persoane prin servicii de protecţie cuprinzătoare şi concentrate pe victime, prin măsuri de prevenţie a infracţiunilor care vizează direct tacticile traficanţilor şi informează mai bine comunităţile şi prin acuzarea şi condamnarea traficanţilor, pentru a-i face să răspundă penal pentru faptele lor”.

Dar să vedem cum stau lucrurile în SUA în legătură cu această combatere a sclaviei sexuale:

Trăiesc de decenii în Statele Unite, unde evenimente de genul acesta sunt mult prea comune”, transmite Cezar Giosan, profesor de Psihologie la Berkeley College, New York, într-un preluat de RTV.

Acest” mult prea comune”înseamnă, nu rare, nu sporadice, nu frecvente ci comune, adică banale, un lucru obişnuit.

Iar Hans Klemm se angajează să ajute instituţiile statului să combată traficul de carne vie!!!!

Daniela Iuliana Tobă, fost șef birou relații publice la Serviciul de Telecomunicații Speciale, spunea, într-o postare de pe Facebook, că este posibil să existe o pistă explozivă în ceea ce privește cazul dispariției adolescentelor din Caracal.

Tobă se întreabă de ce, dacă individual era deja conexat cu un dosar de trafic de persoane la DIICOT, dosarul a zăcut luni întregi, deşi exista un denunţ clar ”cu privire la faptul că ăla era implicat într-o reţea de proxenetism, reţeaua furnizând inclusiv pentru americanii de la Deveselu fete?”

”Nu de pomană dădeam exemplu, când am bănuit că este vorba despre o reţea, de cazul de la Berevoieşti unde 10 ani o reţea de sclavie şi crimă a funcţionat cu protecţia autorităţilor…. să fie oare acesta un alt caz care va fi investigat doar parţial, pentru a nu se ajunge la protecţia acestora şi la un scandal cu americanii?… eu zic că aşa se va întâmpla… de fapt, sunt sigură….”, a punctat Tobă.

O serie de articole publicate pe baza rapoartelor DIICOT datând din anul 2012 conduc firul către zona interzisă.

Minore din Caracal, prostituate pentru americanii de la Deveselu.

Minore din Caracal pentru distracţia americanilor de la Deveselu. Zeci de eleve au fost obligate să practice prostituţia de o grupare interlopă, pentru plăcerile americanilor dar şi ale unor austrieci aflaţi în România pentru consolidarea unor hidrocentrale. Tinerele erau şantajate cu imagini video din timpul partidelor şi erau scoase frecvent de la ore pentru a fi duse la clienţi. În total 30 de fete au fost traficate.

Cei şase membri ai grupării conduse de Daniel Bogdan, zis Cocoş, au fost reţinuţi în urmă cu o lună. Asta după ce au traficat zeci de fete obligându-le să practice prostituţia. Printre aceştia se află şi doi pompieri angajaţi la ISU Olt. Nelu Ţeculescu, zis şi „Pompieru“, este unul dintre cei care au fost prinşi în interceptări vorbind cu minorele abuzate.

Interlopii agăţau fetele în baruri sau prin cunoştinţe. Le violau sau le convingeau să întreţină acte sexuale. Raporturile erau filmate şi folosite pentru a constrânge minorele să se prostitueze pentru bani. Elevele, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, erau obligate deseori să plece de la ore pentru a face sex pe bani.
Banii pentru o partida de sex variau între 150 şi 400 de lei în funcţie de înfăţişarea minorei.
Mare le-a fost mirarea procurorilor atunci când au descoperit cine beneficia de activitatea reţelei.
„Printre clienţii doritori de servicii sexuale se aflau în mod frecvent cetăţeni străini de naţionalitate austriacă şi americană, care erau detaşaţi în legătură cu serviciul pe raza municipiului Caracal şi comuna Deveselu, judeţul Olt”, se arată în referatul procurorilor care se ocupă de caz.
Una dintre minore le-a povestit anchetatorilor ca a întreţinut în jur de 500 de raporturi sexuale cu bărbaţi în decursul unui an de zile. Deşi 30 de eleve ar fi fost traficate, doar două s-au constituit părţi civile şi cer daune. Cei şase membri ai reţelei au fost arestaţi preventiv şi se află în faza de judecată.

Deşi nu s-a mai pomenit nimic despre reţelele de carne vie din zona Olt, vreme de mai bine de 7 ani, un nou caz ce a zguduit opinia publică românească s-a produs în localitatea Caracal pe data de 24 iulie 2019.

https://www.antena3.ro/actualitate/minore-din-caracal-prostituate-pentru-americanii-de-la-deveselu-173745.html

În cazul crimelor din Caracal. Gheorghe Dincă, bărbatul suspectat de uciderea Alexandrei Măceșanu și a Mihaelei Luiza Melencu, ambele eleve în Caracal, este vizat și într-un dosar de trafic de persoane, aflat în instrumentarea DIICOT Craiova, informează Gazeta Nouă.

Conform acestor surse, pe numele lui Dincă există o sesizare pentru trafic de persoane. Dosarul este înregistrat la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, informație confirmată sâmbătă, când aceeași instituție l-a reținut pe Dincă pentru exact această acuzație: trafic de minori, plus viol!

Potrivit informațiilor obținute de Gazeta Nouă, bărbatul făcea parte dintr-o rețea care furniza „fete” soldaților americani de la Deveselu.

Publicația citată nu dă mai multe detalii despre această ipoteză. Reamintim că trupurile fetelor dispărute nu au fost găsite, fiind căutate de ofițeri de poliție în perimetrul casei suspectului.

În acest grav caz, procurorii au făcut demersuri care îi vizau pe ”clienții fideli” – adică ”Americanii de la Deveselu ce se distrează cu eleve caracalene” – după cum titra Ziare.com? I-au anchetat pe ”clienţii doritori de servicii sexuale”?

Aşadar, “ partenerul strategic” nu face nimic altceva, din păcate, decât să mimeze buna cooperare când în realitate se comportă ca un satrap peste o colonie, intangibil în faţa legilor.

 

 

 

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa