În România post-decembristă, în timpul Regimurilor alogenilor Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis au apărut și s-au dezvoltat numeroase rețele de trafic de carne vie, trafic de organe, cele de crimă organizată și clanurile de tip mafiot. Ei au contribuit din plin, prin nerespectarea dispozițiilor din Constituția României, la situarea României pe unul dintre primele trei locuri din lume în ceea ce privește traficul de carne vie și livrarea la export a zeci de mii de fete și femei. În timpul mandatelor acestor trei președinți au dispărut anual din România între 2.000 și 4.000 de copii și s-au înregistrat în fiecare an între 400 și 700 de omoruri cu autori necunoscuți. De asemenea, pe calea adopțiilor internaționale au plecat anual din România multe sute de copii a căror soartă nu a fost urmărită de instituțiile Statului Român. Se pare că, mulți copii adoptați din România au fost omorâți și părți din corpurile lor au ajuns în băncile de organe.

În timpul României socialiste, când țara a fost condusă de un Președinte român și patriot, nu au existat rețele de trafic de persoane și de organe, nici rețele de crimă organizată și nici clanuri mafiote.

Toți Președinții alogeni ai României, din ultimii aproape 30 de ani, au fost informați și au cunoscut realitatea în privința rețelelor și clanurilor ilegale care au acționat și activează în țara noastră! Ei nu au acționat pentru respectarea prevederilor Constituției și a legilor Statului Român și, pe cale de consecință, pentru lichidarea rețelelor ilegale și condamnarea persoanelor vinovate! Acești Președinți ai României nu s-au adresat Parlamentului cu mesaje ce vizează rețelele de trafic de carne vie, cele de crimă organizată și clanurile mafiote, dar nici nu au convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (C.S.A.T.) pentru a afla Adevărul și pentru a acționa în consecință!

După răpirile de persoane și crimele în lanț de la Caracal, aflate în curs de urmărire și cercetare penală, conducerea P.S.D. a hotărât să amâne Congresul partidului programat în ziua de 3 august a.c. pentru alegerea candidatului la funcția de Președinte al României.

Când opinia publică este cutremurată de descoperirile zilnice de la Caracal în legătură cu crimele și răpirile de fete înfăptuite de rețelele de trafic de carne vie, Președintele Iohannis și-a întrerupt  vacanța de la Neptun și a participat, în ziua de 4 august a.c., la o ședință foto unde senin, rupt de realități și bine dispus, a pozat pentru pregătirea afișelor și bannerelor din viitoarea campanie prezidențială din lunile octombrie și noiembrie a.c.

Alte comentarii privind neimplicarea Președintelui României Klaus Werner Iohannis în cazul Caracal pentru aflarea Adevărului sunt, deocamdată, de prisos.

La Congresul P.N.L. din 8 august a.c., Președintele Klaus Werner Iohannis nu i-a informat, pas cu pas, pe participanți despre cele întâmplate recent la Caracal și nici ce a făcut bun pentru Poporul Român în mandatul său prezidențial dar nici rezultatele obținute în lupta împotriva traficanților de copii și femei din România, precum și a clanurilor mafiote. Se pare că, foarte mulți copiii români au fost sacrificați ritualic, la fel ca pe timpul Genialului Mihai Eminescu și pentru aceleași scopuri ca și atunci, relatate în presa vremii.

Președintele României nu i-a informat pe participanții la Congresul P.N.L. despre câți copii, dintre cei 10.000-20.000, dispăruți în mandatul său au fost găsiți și redați familiilor, inclusiv prin implicarea sa nemijlocită. De asemenea, Președintele Klaus Werner Iohannis a uitat să precizeze că așa arată acum, „România lucrului bine făcut!” (sloganul său electoral din anul 2014) și a promis că va oferi românilor o „României normală”, altă gogoașă electorală, pentru următorii cinci ani, sub înaltul său patronaj. Cine-l mai crede? Cine îl mai votează?

Manipulatorii de opinie, cu sondaje aranjate, se chinuie degeaba pentru el. Ei, de fapt, pregătesc electoratul pentru ca viitorul Președinte al României, o țară ortodoxă, să fie un homosexual cu sensibilități false feminine, care este împotriva familiei Creștine și care vrea să patroneze rețelele de carne vie, de prostituție și manifestările publice ale persoanelor cu deviații sexuale.

Doamne ocrotește-i pe români!

                                                                     Dr. Gheorghe Funar

                                                      Președinte al Partidului România Noastră

                                              Candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019

                                                                  Cluj-Napoca, 13 august 2019

 

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa