Klaus Iohannis a declarat ieri, 9.10.2019, la Adunarea Regională a PNL Bucureşti-Ilfov că va rezolva și „treaba” cu secţia specială, adică va desființa Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Iată și fragmentul din discursul lui Klaus Iohannis de ieri, care se încheie cu promisiunea desființării SIIJ: „PSD-ul a intrat din prima zi de guvernare pe contrasens cu românii şi acolo au rămas şi ne-au blocat. Ce am făcut eu în acest timp? Eu am făcut tot ce a putut să facă preşedintele României. Nu îmi place să mă laud, nu sunt omul cuvintelor mari, dar dacă tot ne-am uitat la filme video, pe cei doi elefanţi de la început, i-am alungat, nici amnistie şi graţiere nu au reuşit, nici codurile penale nu au reuşit să le strice aşa cum şi-au imaginat şi să nu credeţi că nu au reuşit fiindcă le-a venit mintea la cap, m-am suit eu în capul lor. Şi legile justiţiei, mai ştiţi de câte ori le-am trimis înapoi în Parlament, la Curtea Constituţională? Nu au ieşit perfecte, dar au ieşit totuşi departe de ce şi-au propus ei. A rămas treaba cu secţia specială de rezolvat, o rezolvăm şi pe asta.

Pe lângă laudele de rigoare, devenite mai evidente după negările infantile „Nu îmi place să mă laud, nu sunt omul cuvintelor mari” și tâmpeniile la fel de puerile cu „elefanții”, „filme video” – de parcă ar fi și filme audio sau țățismul „m-am suit eu în capul lor” nu putea decât să vină „moțul” la „treaba” urât mirositoare cu desființare Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din justiție, în stilul pestilențial-prezidențial consacrat. Ce face Iohannis nu este „amestec în independența justiției” sau la ăsta nu se pune, doar la „Veorica” Dăncilă? I-am spus „ăsta” fiindcă așa vorbește și el atunci când se referă la pesedei, dușmanii lui devin automat „ăștia” în toate monologurile lui plictisitoare, bolborosite cu un accent caraghios, paralel cu intonațiile specifice limbii române.
De ce este atât de pornit Iohannis împotriva acestei secții, alături de magistrații corupți, partidele antiromânești, propaganda progresisto-globaslistă #rezist, ong-urile soroșiste și UE, care-și vede protectorii multinaționalelor implicate în jefuirea coloniei România amenințați?

Explicația este simplă! Păi, de exemplu, pentru că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost sesizată să cerceteaze judecătoarele iresponsabile de la Judecătoria Sibiu care au legalizat succesiunea FDGR-ului condus de Iohannis după organizația hitleristă GEG (Grupul Etnic German din România – Deutsche Volksgruppe in Rumänien). În plus, a apărut și teama că vor începe investigații de amploare împotriva magistraților corupți, printre care cu siguranță se vor număra și judecătorii care au dat soluții favorabile fostului primar sibian, contrare adevărului și legilor, precum și procurorii care l-au protejat prin ascunderea dosarelor, sustragerea de probe din acestea sau pur și simplu prin clasarea lor, fără să țină seama de dovezile care demonstrau incontestabil vinovăția numitului Iohannis Klaus Werner.

                                                                                                      Marius Albin MARINESCU

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa