Cu puţin timp în urmă, suspectul Gheorghe Dincă a mărturisit că el este autorul celor două crime, atât în cazul Luizei cât şi al Alexandrei. Declaraţia a fost făcută de avocatul din oficiu al acestuia potrivit Mediafax.

O serie nouă de întrebări apar însă pe măsură ce mai multe informaţii încep să se lege cu privire la existenţa unei reţele infracţionale.

DIICOT nu exclude premisa ca asasinul să fi făcut parte dintr-o structură infracţională, a anunţat procurorul-şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.

 

Un aspect care ar putea să fie o piesă importantă din puzzle constă în declaraţia profesoarei Alexandrei, Olga Filip, instructor la Școala de Arte și dansuri Populare și Meserii, ce a intervenit într-o emisiune la România TV:

„Am avut-o ca elevă pe Alexandra. Era un copil exemplu. Copilul ăsta era o fetiță care mergea la toate activitățile. Făcea naveta la liceul din Caracal, timp de șase ani de zile. Și eu am făcut naveta și eu m-am uract în mașina omului ăstuia. Am avut încredere în el, am considerat că e un om serios, de vârsta mea. Nu m-am gândit o clipă că mi se poate întâmpla ceva în mașina acelui om. Să știți că nu am avut ocazia să vorbesc cu el. Mă întreba unde mergeți și atât, scurt. Nu am avut ocazia să îl privesc în ochi. Alexandra se ducea la ocazie numai atunci când pierdea microbuzul. Eu de fiecare dată când mergeam cu el cerea bani. Eu îi dădeam doi lei până la Dobrosloveni. Nu știu ce mașină avea, o mașină gri sau ceva de genul acesta. Omul aștepta la o bancă în Caracal și lua oamenii la ocazie. Sigur toată lumea îl cunoștea”,

 

Localnicii fac o descriere atât a criminalului cât şi a evenimentului oribil:

Acest om nu a avut în clin și în mânecă cu taximetria, nici măcar cu taximetria ilegală. Să îl ia naiba ce făcea… Făcea Italia. Din ce declară vecinii lui era un om violent, a avut un service auto, ceva de genul și cică bătea mecanicii de îi nenorocea”, a spus un vecin.

Nu am auzit, doar am auzit oamenii pe stradă vorbind că a fost anunțat la 11 noaptea că se auzeu țipete aici «Ajutor, ajutor, ajutor». Atunci de ce nu a intrat peste el și a lăsat până la ziuă să îi facă el plăcerea până la capăt? Dacă a stat numai prin Italia 20 de ani. Dacă eram în locul tatălui, intram peste el în curte, treceam prin curți pentru copil. Păi poliția se uita la doi câini? Nu știm de ce nu au intrat polițiștii”, a declarat un altul.

Un detaliu de reţinut din acest context “Să îl ia naiba ce făcea… Făcea Italia. “ (Dacă a stat numai prin Italia 20 de ani.) aspect ce ar putea fi un indiciu sau fir de investigaţie în problema reţelei infracţionale.

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa