Tehnologia 5G este acum disponibila si promite sa ne ofere o navigare mult mai rapida pe telefonul mobil. Astrofizicianul Aurélien Barrau ne avertizeaza ca starea planetei s-a inrautatit tocmai pentru ca omul a vrut mereu dezvoltare rapida, preferand profitul imediat in locul alegerilor intelepte si sanatoase, pe termen lung. Si-a invatat omul lectia? A redevenit rational? Nu, declara omul de stiinta. Aceasta noua tehnologie o dovedeste.

Pe 10 martie 2019, astrofizicianul a postat pe contul sau de Facebook reactia sa la vestea lansarii tehnologiei 5G. Barrau considera ca omul are o atitudine paradoxala, are o manie suicidara pentru viteza, in pofida sanatatii sale si a mediului inconjurator.

Reputatul om de stiinta pune foarte intelept problema. Omenirea s-a indepartat de nevoile de trai naturale, si-a creat false nevoi, care i-au devenit aproape „existentiale”, desi sunt nocive si pur consumiste. Falsele nevoi, nevoia de mai mult, mai repede, inutilele nevoi care sunt intens promovate pentru publicul consumist, aduc beneficii care, in mod total irational, nu merita deloc riscurile pentru sanatatea umana si a mediului.

Aceasta disproportie hazardata intre beneficii si riscuri, intre avantajele de scurta durata si efectele adverse de lunga durata, a devenit o a doua natura a omului contemporan. Aceasta nebuneasca dezvoltare moderna, bazata pe false nevoi, este suicidara pentru insasi existenta speciei noastre si a celorlalte specii de pe planeta. Ne asteapta un scenariu apocaliptic, in care omul e in competitie doar cu sine si cu falsele sale nevoi, cu nevoia sa de mai mult si de mai bine, ignorand nebuneste tocmai faptul ca falsele nevoi ajung sa puna in pericol insasi existenta si nevoile sale primordiale.

“Deci ne pregatim pentru reteaua de telefonie 5G. Activ. Cu frenezie si nerabdare! Vom monta nenumarate antene, le vom distruge pe cele vechi, vom innoi totul. Acesta este arhetipul care duce la dezastru. Incapacitatea noastra structurala de a spune: e destul, nu avem nevoie, nici nu tanjim dupa aceasta placere inutila, respingem aceasta idee letala, conform careia tot ce este tehnologic posibil trebuie musai si pus in practica, doar de dragul purului consumism. Intrebarea nu este daca sa construim statii termale nucleare sau eoliene ca sa alimentam toate acestea.

Trebuie sa intelegem cum sa eliminam aceasta infatuare suicidara (aceasta sfidare a zeilor) de a crea nevoi materiale, care devin prioritare dezastrului nebunesc potrivit caruia ele functioneaza in mod necesar pentru existenta. Chiar si cu o sursa perfect “curata” de energie, efectul implementarii lor ar fi dramatic. Tehnologia 5G ucide. Nu din cauza efectelor undelor asupra sanatatii umane. Ci sub forma unei creatii artificiale a unei nevoi arbitrare, cu consecinte devastatoare. Deja am ucis 70% din ceea ce exista (fara a pune la socoteala incalzirea globala). Preferam viata sau viteza retelei mobile? Este (aproape) atat de simplu.”

Aurélien Barrau este astrofizician francez, specializat in fizica astroparticulelor, in cosmologie si gauri negre. Lucreaza la Laboratorul de Fizica si Cosmologie Subatomica din Grenoble (LPSC) si este profesor la Universitatea Grenoble-Alpes. A fost invitat sa colaboreze cu Institutul de Studii Avansate de la Princeton (IAS), Institutul de Studii Stiintifice Superioare (IHES) din Bures-sur-Yvette si Institutul Perimetral (PI) de Fizica Teoretica din Canada. Este membru al comitetului director al Centrului de Fizica Teoretica din Grenobles-Alpes si al Laboratorului de excelenta ENIGMASS. Preda in cadrul masteratului de fizica si cosmologie subatomica de la Grenoble. Este membru al Comitetului National pentru Cercetare Stiintifica (CoNRS), sectiunea Fizica Teoretica.

Sursa:

https://liviabonarov.wordpress.com/2019/04/05/tehnologia-5g-ucide-astrofizicianul-aurelien-barrau-trage-un-semnal-de-alarma/

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa