Un set de nuvele cu un conţinut puternic ancorat în spaţiul vlăscean, a apărut recent la editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională. Autorul, de formaţie istoric, domnul profesor doctor Marin Alexandru Cristian ( vlăscean “neaoş” din satul Hulubeşti, comuna Călugăreni, locaţie geografică cu rezonanţe fundamentale în mentalul colectiv românesc.), recidivează în acest domeniu al povestirilor de dimensiuni scurte dar pline de sevă ancestrală. După ce a debutat cu îndrăzneţul volum “ Povestiri Vlăscene” unde sunt descrise cu talent nestematele tradiţiei noastre, surprinzând aspecte mitico-etnice de valoare universală, precum ritualul căluşarilor, Marin Cristian, revine cu un alt volum intitulat “ Ca pe Vlaşca “, în care se observă o anumită continuitate a temelor abordate în precedenta apariţie literară. Elementele de surpriză, pe lângă rigurozitatea descrierilor şi a construcţiilor frazeologice, constau în abordarea unor evenimente ce redau, fotografic, dar de cele mai multe ori filmic, aspecte existenţiale atât din contemporaneitate cât şi din epocile trecute.

Utilizând un instrumentar imagistic bogat, autorul reuşeşte să “să scoată la lumină” nu doar simple trăiri şi conflicte, ci mai ales, un ethos de substrat, o specificitate locală, o caracteristică “ valahă” ce a supravieţuit timpului. Acest set de nuvele scrise cu pasiune pot fi încadrate în linia marilor scriitori “balcanici” precum Panait Istrati, dar fără forme de împrumut sau influenţe, ci într-un stil original, ce pune accentul, în mod special, pe spaţialitatea vlăsceană. Totuşi, scrierile nu se rezumă doar la această dimensiune geografică, ci dezvoltă o întrepătrundere cu altele, sugerând prin aceasta unitatea etno-lingvistică şi comportamentală a românilor. Ideea de continuitate a neamului reprezintă un alt laitmotiv semnificativ, prezent fiind nu de puţine ori în compoziţiile profesorului Marin Cristian : “ – Bunicule, să nu uiţi de unde ai rămas! Să-mi povesteşti despre neamul nostru pribeag…….…”Tatăl meu Costache a fost al şaselea copil al bunicilor, înaintea lui se născuseră cinci fete, din care două au murit de tinere.

– Mireasa lui Costache Olaru era tot din ţinut de la Soroca?

– Îmi aduc aminte, după cum îmi povestea tata, că părinţii mamei au pribegit din Ţinutul Orheiului.

– Cum s-a numit mama ta, bunicule?

– Maria Ţăruş. La căsătorie părinţii mei au primit cinci pogoane de la statul român. Împreună s-au gospodărit cu hărnicie şi au început să-şi facă stare……..

– Costache Olaru a luptat în război?

– Da, Mihaela! A fost concentrat la Bacău apoi a fost adus la Bucureşti. A luptat la Turtucaia.

– Unde este localitatea Turtucaia bunicule?

– Este departe de noi, la Dunăre. Mai precis, se află pe celălalt mal al Dunării, vizavi de Olteniţa, în Bulgaria. În anul 1916 armata română a încercat să treacă Dunărea să lupte cu nemţii care erau uniţi cu bulgarii. În timp ce ostaşii noştri treceau Dunărea pe un pod de vase, două fregate austriece au distrus podul şi au întrerupt trecerea. Costachi Olaru înaintase pe malul bulgăresc al Dunării. Aici a fost făcut prizonier de inamic.

– Şi l-au omorât bunicule?

– Nu Mihaela! S-a respectat legea războiului.”

Acest tip remarcabil de transmitere orală a evenimentelor istorice de la o generaţie la cealaltă dovedeşte o capacitate specifică popoarelor vechi şi cu nivel de civilizaţie, capabile să-şi conserve cultura şi mentalul colectiv.

Noua apariţie editorială “ Ca pe Vlaşca “ îmbie la reverie şi reflecţie totodată, aducând în faţa cititorului un şir de vieţi trăite în lumini şi umbre, dar cu dârzenie, tenacitate şi seninătate.

Comentează!

avatar
  Abonează-te  
Notifică dupa